Pledoarie pentru Bucuresti

Micul Paris ?? Ha! si as mai putea sa adaug: Ha ! HA ! Probabil reactia de mai inainte o vor avea unii daca nu chiar majoritatea vizitatorilor site-ului meu. Ce Micul Paris <<frate>> ? Nu ai mai iesit pe strada sa vezi gropile, cainii si mizeria ? As putea sa ii contrazic ? Voi incerca in acest manifest.

Eu sunt ferm convins ca sufletul oricarui oras sunt oamenii sai, ei sunt cei care il anima, modeleaza, distrug sau impodobesc. Asa ca pentru a intelege cum a ajuns Bucurestiul in stadiul actual sau mai bine zis cum a decazut trebuie sa vedem ce s-a intamplat cu oamenii sai.

Dupa razboi comunistii au preluat puterea si prioritatea numarul unu a fost distrugerea adversarilor politici, dar pentru a avea control total au trecut la anihilarea elitelor si asta pentru a fi siguri ca nu va mai exista nici o influenta "negativa" asupra "clasei muncitoare".

Aceasta a fost prima si poate cea mai crunta lovitura data orasului, pentru ca in locul unor oameni de valoare (avocati, profesori, oameni de cultura, medici, industriasi, politicieni) au aparut niste parveniti, semi-analfabeti, care s-au instalat in casele celor care mureau la canal sau prin puscarii si au preluat functii importante din care au dezlantuit dezastrul.

A urmat apoi valul doi: industrializarea. Pentru a avea cine sa lucreze in noile uzine, multe dintre ele construite fara un motiv real sau supra-dimensionate, au fost atrasi multi tarani, care au devenit peste noapte bucuresteni. Situatie pentru care nu erau pregatiti si multora nici nu li se potrivea. Muncitorii au primit din "grija partidului" apartamente la bloc, dar mai tarziu partidul va uita sa le mai dea caldura, curent sau apa calda. In semn de multumire cetatenii donau mancarea la export si apoi stateau ca prostii la coada !!

Ca ciupercile dupa ploaie au rasarit minunatele cartiere-blocuri: Balta Alba, Drumul Taberei, Pantelimon, Colentina. Toate semana intre ele si-s unul mai urat decat altul.

Faza finala a fost nebunia, nebunia unui dictator, care folosind drept pretext cutremurul din 1977 a trecut la "recontructia orasului". Asa au fost rase de pe fata pamantului: Manastirea Vacaresti, spitalul Brancovenesc, biserica Sf Vineri si multe altele. Tot cei care stateau la casa aveau fobia demolarii, indiferent ca stateau in nord, sud, nord-est toti se temeau ca "Tovarasul" va face curand o vizita si intr-un moment de inspiratie va face un gest vag cu mana in urma caruia ei vor fi demolati.

Orasul se transforma intr-un cimitir, iar locuitorii traiau frica ca vor fi ingropati de vii la un singur gest al lui Ceausescu. Cred ca de la aceasta frica locuitorii si-au pierdut mandria de bucuresteni, iar orasul le-a devenit indiferent.

Acum dupa ceva ani de libertate nu ne-am revenit mai deloc, iar in Bucuresti lucrurile privite de pe strada pare ca s-au inrautatit: mizeria, uraciunea, cainii si gropile sunt din ce in ce mai evidente. Probabil suntem mult prea mici pentru avea un oras cu adevarat mare.